Problemele pe care zidurile adverse le puneau arbitrilor și celor care urmau să execute loviturile libere sunt pe cale de a fi rezolvate. Se vorbea de multă vreme de o soluție și iată că aceasta a fost găsită. Este vorba de un tub tip spray care cântărește doar 210 grame și care este purtat la de arbitru, de asistenții săi și de al patrulea om la centură, exact după modelul telefonului mobil.
Debutul experimentului, considerat a fi fost reușit, a fost consemnat în prima etapă a Clausura, campionatul Argentinei, în timpul partidei dintre San Lorenzo și Tigres. Practic, după acordarea unei lovituri libere din apropierea careului advers, centralul marca semnul de unde urma să se execute lovitura incriminată, pe urmă măsura cei 9,15 metri, distanța regulamentară la care trebuia să fie alcătuit zidul echipei din apărare, după care trăgea o linie lungă în spatele căreia trebuia să se organizeze barajul.
După cum au precizat cei care au văzut partida, există încă un mare avantaj, în afara aceluia că, în sfârșit, toată lumea poate urmări dacă zidul avansează sau nu. Și anume, se elimină timpii morți care se consumau din cauza protestelor și a altor trucuri ale oamenilor din apărare. Oricum, experimentul va continua înainte de se lua o decizie definitivă în acest sens.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER